Integritatea corporală este una dintre valorile pe care legiuitorul le protejează prin Codul Penal. În acest sens, art.193 prevede faptul că „lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, iar „fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
Din păcate sunt situații în care oamenii sunt victimele unor agresiuni în cazul cărora uneori doar soarta sau norocul este cel care face diferența între viață și moarte. Așa este cazul a doi clienți care au fost persoane vătămate în dosare având ca obiect infracțiunea de loviri sau alte violențe și cărora instanța le-a admis cererea de obligare a inculpaților la plata daunelor morale în cuantum total de 30.000 lei pentru 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Urmare a administrării probelor (certificat medico-legal, martori) organul judiciar a apreciat că sunt întrunite cele 4 condiții ale răspunderii civile delictuale: existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției persoanei care a comis infracțiunea.
Daunele morale au fost acordate respectând principiul echității și proporționalității în raport de prejudiciul suferit și vin să compenseze suferințele fizice și psihice încercate de către părțile civile.